Eu, birocraţia şi punătorii de ştampile

Rușinată toată, vă mărturisesc că sunt foarte delăsătoare din fire. Drept pentru care m-a apucat septembrie 2012 fără să am diploma de master ridicată de la universitate. Masterul l-am terminat în iunie 2009. Diploma de licenţă am ridicat-o cu doi ani întârziere aşa că de fapt, sunt în grafic, cum ar veni.

Cum am spus, am terminat masterul în iunie 2009, la Universitatea din Craiova. Pe vremea aceea locuiam la Bucureşti, aşa că nici nu mi-am pus problema să vin acasă special să iau diploma de la facultate. Nici măcar nu aveam la ce s-o folosesc. M-am mutat înapoi la Craiova spre sfârşitul anului, dar îmi ieşise cu desăvârşire acest master din minte.

În decembrie 2010 a trebuit să plec în Canada. Totul s-a întamplat foarte repede şi am avut puţin timp la dispoziţie să îmi pun treburile în ordine: să caut chiriaş pentru apartament, să îmi strâng lucrurile, să împachetez pentru jumătate de an, să fac nişte controale medicale, să fac nişte împuterniciri la notar pentru una, alta etc. Undeva, prin preajma Crăciunului, mi-am amintit şi de diploma de master. Am zis să merg s-o ridic, s-o iau la mine, că nu se ştie. Plus că în dosarul de înscriere la master aveam şi diploma de bacalaureat, de care chiar se poate să am nevoie în această viaţă. Şi uite aşa, m-am înfiinţat într-o dimineaţă geroasă la secretariatul facultăţii:

- Bună dimineaţa, zic sfioasă (dacă nu eşti sfios la secretariat, ţipă doamnele la tine).

- Ce doriţi?

- Păi…aş vrea să-mi ridic şi eu diploma de master.

- Când aţi terminat?

- Anul trecut.

- Păi şi abia acum veniţi după ea?

Aici am bâjbâit trei scuze amărâte, am dat-o puțin în fâstâceală, abținându-mă cu greu să nu-i trântesc un pasional "Da' ce te fute pe tine grija?" din tot sufletul meu, traumatizat de funcționarul român, veșnic ocupat și prost dispus..

- De mâine intrăm în vacanţă, oricum. Veniţi după 15 ianuarie.

- Păi...ştiţi, eu aş vrea-o azi… Plec în Canada pentru şase luni şi poate îmi trebuie acolo.

- Până acum n-aţi ştiut că plecaţi?

- Am aflat săptămâna trecută…Aş vrea să mă înscriu acolo la un master. Vă rog, chiar îmi trebuie.

- După 15 ianuarie.

Am plecat, ce naiba să fac? Intrau de mâine în vacanţă, şi gata. Chiar dacă azi nu era mâine, era clar prea târziu. Am făcut o împuternicire pentru soră-mea, s-o ridice ea după 15 ianuarie, şi să mi-o trimită în Canada, dacă urma să am nevoie de ea.

Soră-mea a bătut nişte drumuri pe acolo, fără mare succes, însă. Pentru a ridica diploma, trebuie puse nouă ştampile pe o fişă de lichidare, de la câteva instituţii diferite, aflate în puncte diferite ale oraşului. Soră-mea s-a poticnit la aceste ştampile, apoi în februarie, s-a mutat la Londra şi nu a mai avut ce face.

Până la urmă, călătoria mea în Canada a durat un an. De diploma de master n-am avut nevoie dar am avut nevoie la un moment dat de diploma de la modulul psiho-pedagogic, din timpul facultăţii. Pe care se pare că n-o ridicasem niciodată de la facultate. Altă dandana. Bineînţeles că trebuia să fac nişte hîrtii, pe care să le trimit în România, ca să fie ridicată acea diplomă. Am abandonat proiectul. Prea complicat.

Şi în decembrie 2011 am revenit pe meleagurile natale. Ocupată cu altele, am uitat complet de diplomele mele neridicate de la universitate. Mi-am amintit prin vară. M-am dus să văd ce pot să fac. Ghinion. Era vacanţă. Când s-a terminat vacanţa lor, a început vacanţa mea.

Am revenit din vacanţă, intrase şi facultatea în activitate, aşa că m-am mobilizat şi m-am dus marţi, să rezolv problema cât mai e cald afară, că apoi se pun ploile şi n-am chef să bat drumurile când e frig şi când străzile urbei băltesc de apa adunată prin gropi. 

Pentru că îmi trebuia altă fişă de lichidare, a trebuit să îmi încep periplul prin birocraţia românească la secretariatul facultăţii, unde programul cu publicul începe la 12 fix. Am ajuns pe la 12 fără 10. Puhoi de studenţi. Pe la fără 1 minut deja nu mai aveam răbdare. Nu se urnea nimeni. Întreb:

- Copii, intraţi careva? Că dacă nu, intru eu.

- Nu e fix încă. Or să ţipe la noi.

- No bine, las că intru eu. Să ţipe la mine, dacă vor, că mai am și alte treburi azi.

Şi am intrat. M-am dus smerită la una dintre secretare, care, de când mă ştiu eu studentă, mă confundă cu cineva, nu ştiu cu cine, şi e foarte drăguţă cu mine. M-am prins de asta prin anul 2 de facultate, când m-a întrebat zâmbind ce mai face nu ştiu cine. I-am zis că bine şi a zis să-i transmit salutări din partea ei. Apoi, de câte ori o vedeam, o salutam din partea lui cutare ăla şi ei îi era drag. Acum însă, nu mai ţineam minte cum îl cheamă pe ăla. Deci am fost smerită şi atât. Mi-a dat foaia de lichidare, mi-a pus ea prima ştampilă, apoi am plecat să le iau pe următoarele trei, de la biblioteca universităţii, undeva pe la subsol, pe nişte holuri întortocheate, de credeam că nu mai ies de acolo.  Biblioteca franceză, cea germană şi cea română, au trebuit să ateste prin ştampile şi semnături că am înapoiat toate cărţile împrumutate de la ei. Nu ştiu de ce. Eu am făcut Facultatea de Litere, secţia Română-Engleză şi master de Comunicare Interculturală, în limba română. Mă rog, mi-am luat foaia ştampilată, cum că totul e ok şi că eu am returnat toate cărţile în limba germană şi franceză împrumutate de la ei,  şi m-am uitat să văd ce urmează. Că uitai să zic, ştampilele trebuie luate în ordinea de pe foaie, strict. Urma ştampila de la Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic, aflat la un etaj mai sus. Nu ştiam ce trebuiau să ateste ăştia, dar nici nu mai conta. Urc voioasă, ajung la uşă, aici oameni mulţi. Zic:

- E cineva înăuntru?

- Nu ştim.

De frică să nu se ţipe la ei, studenţii stau în faţa uşii până se deschide şi atunci trag cu ochiul, să vadă dacă pot intra, bag seama. Sau, dacă nu se deschide ușa, stau până se termină programul, şi atunci pleacă acasă şi se întorc mâine. Dau să intru, smerită, bineînţeles, când văd lucruri scrise pe uşă. Zic să citesc întâi, să nu intru așa, ca vaca în lucernă. Și se pare că ștampile pe foile de lichidare se pun numai până în ora 12, deci am întârziat, dar…surpriză! De aici se iau şi diplomele pentru modul, dacă vin până în ora 11, cu buletinul şi diploma de licenţă. Aha! Super! Mâine împuşc toţi iepurii, îmi şoptesc eu în barbă, mulţumită de marea descoperire făcută absolut involuntar, şi plec.

A doua zi m-am dus pe la 10 şi ceva, am intrat în faţa studenţilor care nu ştiau dacă e cineva înăuntru, se pare că nu era nimeni, dau foaia, iau ştampila şi zic că vreau şi diploma de modul.

- Veniţi mâine până în ora 11, cu buletinul şi diploma de licenţă.

Le aveam la mine aşa că le scot victorioasă şi ea se uită nemulţumită la mine. Le ia şi mă roagă să aştept afară.

Ies afară. Aştept. Durează. Mă doare spatele. Mă aşez pe jos. Stau pe Facebook. Îl sun pe şeful meu să-i spun că mai întârzii. Mai stau pe Facebook. Ascult muzică. Joc Solitaire. De două ori, chiar. Şi în final, iese şi cucoana. Îmi înmânează nişte hârtii şi zice:

- Aceasta este foaia matricolă. Cu aceasta, mergeţi un etaj mai sus, să luaţi diploma.

Mă duc, fir-ar să fie. Se pare că diplomele şi foile matricole se păstrează separat. Un etaj mai sus, doamna de acolo zice că aproape s-a terminat programul, dar să mă înregistreze măcar. Ok. Sunt perfect de acord. Să mă înregistreze măcar. Că doar nu au intrat zilele în sac. Să le facem pe toate uşor, în mai multe zile, să nu ne încurcăm în ele, dă-le dreacu. Asta să ştiţi că ziceam în gândul meu. Pe faţă eram plină de sfială. Și de smerenie. Ca să nu ţipe la mine. Şi scoate ea un dosar gros cu nişte tabele, să mă caute în el. Linge dosarul ăla de vreo trei ori, nu mă găseşte. Scoate alt dosar. Aceeaşi poveste. Începe să mă doară iar spatele. Caut un scaun. Întreb dacă mi s-a pierdut cumva diploma. Zice că nu, diploma o scrie ea, dar nu poate până nu mă găseşte în tabel. Mai scoate un dosar. Linge şi acolo. Nimic. Le ia de la capăt. Cheamă o colegă. Linge şi aia aceleaşi dosare. Nimic. Nu exist şi gata. A doua colegă sugerează să mai scoată un dosar. Nimic, nici acolo. Mai că nu mi-au dat şi mie dosarele să mă caut singură prin tabele. Să mă auto-caut. Sună la etajul cu foi matricole, că domne, voi de unde-o aveţi pe domnişoara, că noi n-o avem. A doua colegă mai scoate un dosar. Evrika, eram acolo. Scrie ceva, probabil mă înregistrează şi zice:

- Veniţi mâine după ora 1 să ridicaţi diploma.

What a fuck? Ok, na, ce să mai zic? Mulţumesc frumos, cu sfială, normal, şi ies. Mi-a oprit şi foaia matricolă, sper sincer să n-o piardă, că eu n-o iau de la capăt cu ritualul ăsta. Plec să iau următoarea ştampilă, de la Centrul de Consiliere şi Orientare Profesională, care nici nu ştiam că există. Mai aveam foarte puţin timp înainte să se termine programul şi acolo, era şi cam departe, aşa că bag viteză. Ajung la timp, iau ştampila şi mă uit la ceas să văd dacă am timp pentru ultimele ştampile, care trebuiau luate toate din acelaşi loc, în cealaltă parte a oraşului. Nu mai aveam timp. Am plecat la serviciu.

Azi dimineaţă, m-am trezit foarte emoționată și m-am dus nerăbdătoare să mi se pună aceste trei ştampile, la locul cu pricina, Căminul pentru studenţi nr. 4, aflat chiar în drumul meu spre serviciu. Şi mă opreşte gardianul.

- De aici luaţi doar ultima ştampilă. Celelalte două se iau de la Căminul nr.1.

Adică trebuia să mai merg vreo cinci minute, no biggie. Dar ca să mai economisesc timp, am o idee genială:

- Păi şi nu pot să iau ultima ştampilă acum, ca să nu mă mai întorc?

- Păi nu, domnişoară, că trebuie şi ele luate în ordine, îmi explică gardianul rar, ca la proşti. Prima ştampilă este că nu aţi locuit la cămin, a doua ştampilă e că nu aţi mâncat la cantină şi apoi ultima, e de la contabilitate, că nu aveţi datorii la cămin şi la cantină.

Sfinte Sisoie, ce nebunie, îmi zic eu, aia cu domiciliu stabil în Craiova de când m-am născut şi cu credit ipotecar din 2007. Sau 2006.

Mă duc să caut Căminul 1, îl găsesc, intru pe uşă şi zice gardianul că ştampilele se pun la casierie. Care casierie, e în spatele clădirii. O iau înapoi, găsesc o uşă pe care scrie casierie, dau să intru. Închis. Mă întorc să mă plâng gardianului dar el zice că nu, nu la uşă trebuie să merg, ci la geam. Mă duc înapoi, caut geamul, îl găsesc şi dau foaia printre gratii. Zice doamna care mi-a luat foaia:

- Domnişoară, nu pot să vă pun ştampila că n-am tuş.

Şi îmi dă foaia înapoi şi se uită la mine ca la Batman, s-o salvez. Eu mă uit la ea cu ochii mari. Aş vrea să găsească ea o soluţie, că eu chiar n-am tuş la mine. Şi nici până la librărie nu am chef să mă duc, că nici măcar nu mi-am baut toată cafeaua. Şi parcă ne înţelegem din priviri, că zice:

- Dar puteţi să vă duceţi la gardian, la intrarea principală, să îl rugaţi să îl caute pe administrator, să vină să ne descuie uşa, ca să putem pleca să luăm tuş. Ştiţi, aici sunt bani, stăm încuiaţi.

Staţi încuiaţi pe dinafară, doamne iartă-mă, îmi zic eu, uşor perplexă. Fac iar turul clădirii, rugându-mă să nu îi vină vreodată şefului meu ideea să mă închidă în birou pe dinafară, că e păcat de el, că e în floarea vârstei, are toată viaţa înainte, transmit cererea la gardian, mă întorc, stăm puţin, se descuie uşa, vine tuşul, se pune tuşul în ştampilă, e prea mult, se caută nişte ciorne să se pună nişte ştampile aiurea, să se mai ducă din tuş etc. În vreo zece minute, am ştampilele care atestă că nu am locuit şi n-am mâncat acolo, aşa că mă îndrept spre contabilitate, să iau ultima ştampilă, care atestă că n-am datorii în locul în care n-am dormit şi n-am mâncat.

Şi totuşi, le-am terminat de luat prea târziu. Nu am reuşit să mă încadrez în timp. Se pare că fişele de lichidare se depun doar de luni până joi, între orele 10 şi 10.30. Este joi, dar este aproape 10, aşa că am lăsat-o pe luni. Când o să mă duc să iau şi diploma de modul. Cu voia secretarelor, doamne ajută, sper ca luni să îmi închei conturile cu Universitatea din Craiova și să am toate diplomele la mine acasa, să îngălbenească inutile într-un sertar, sub un maldăr de multe alte hârțoage pe care le-am adunat cu trudă de la diferite instituții ale statului român și de care nu m-a întrebat nimeni niciodată.  Amin.


Citiți continuarea aici și aici.